vineri, 17 iulie 2009

COPIII PANA LA 4 LUNI POT DIFERENTIA LIMBILE STRAINE


Începând de la patru luni, copiii sunt în masura sa distinga o schimbare a limbii observând expresiile de pe chipul celui care le vorbeste, potrivit unui studiu al unor cercetatori canadieni publicat în SUA. Cercetatorii au testat trei grupe de copii cu vârste de patru, sase si opt luni din familii anglofone monolingve, precum si alte doua grupe de copii cu vârste cuprinse între sase si opt luni ai caror parinti sunt bilingvi, engleza-franceza.

Ei le-au aratat bebelusilor o înregistrare video fara sunet în care persoane bilingve recitau fraze la început în engleza sau franceza, înainte de a continua în cealalta limba. Acesti cercetatori au constatat ca interesul bebelusilor cu vârste de patru si sase luni dura mai mult când persoanele schimbau limba, a explicat Whitney Weikum.

Potrivit lor, aceasta demonstreaza ca bebelusii sunt capabili sa discearna schimbarea limbii observând formele buzelor si ritmul miscarii gurii si fetei. Aceasta capacitate de recunoastere vizuala a diferitelor limbi se pierde aparent dupa sase luni la cei care traiesc într-o familie monolingva, însa persista la bebelusii din familiile bilingve, asa cum arata testele pe grupul de copii cu vârste de opt luni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu