duminică, 19 iulie 2009

O planetă îndepărtată îşi schimbă temperatura cu 700 de grade în câteva ore

Telescopul spaţial Spitzer, aparţinând NASA, a observat o planetă îndepărtată care suferă schimbări incredibile de temperatură: în doar câteva ore, gigantul de gaz ajunge de la 530 grade Celsius la 1230 grade, în timp ce se apropie în orbita sa de o stea.

O planetă îndepărtată îşi schimbă temperatura cu 700 de grade în câteva ore
Planeta are o orbită alungită, care se apropie la câteva milioane de kilometri de steaua sa, înainte de a reveni la un maxim de 115 milioane de kilometri.

Observaţiile, publicate în revista Nature, sunt primele de acest gen.

"Am privit la dezvoltarea uneia dintre cele mai crunte furtuni din galaxie. Aceasta este prima oară când am detectat schimbări de vreme, în timp real, pe o planetă din afara sistemului nostru solar", a precizat astronomul Greg Laughlin de la Observatorul Lick, de la Universitatea California.

HD 80606b este de trei ori mai masivă decât Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar.

Planeta a fost descoperită în 2001 de o echipă elveţiană şi este localizată la aproximativ 190 de ani lumină în constelaţia Ursa Mare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu