Imaginile postate pe Youtube nu au făcut decât să alimenteze teoriile conspiraţiilor conform cărora guvernul american ar fi în contact cu extratereştrii. Explicaţia găsită de cei care susţin că am fi fost vizitaţi de extrateresştrii este simplă: deşi astronauţii văd foarte clar luminile stanii de pe orbită nici măcar nu le menţionează în conversaţii.

Filmul a fost realizat în 1996, în cadrul misiunii STS-77, de către astronautul Mario Runco. Acesta a afirmat că "luminile care se văd pe fundal sunt ori lumini izolate de pe Pământ, ori stele".

Thomas Jones, un alt astronaut care a participat la programul spaţial NASA din 1996, este de altă părere. "Câteva cristale de gheaţă sau resturi de la rachetă au fost lovite de jetul care asigura stabilitatea navetei şi au fost împinse în spaţiu", a declarat astronautul.

Amândoi au concluzionat că dacă s-ar analiza fiecare filmare din spaţiu, care are o medie de zece ore pe zi, cu siguranţă s-ar putea observa lucruri interesante şi că imaginile prezentate au fost scoase din context.

Trebuie să amintim că termenul OZN nu se referă specific la nave extraterestre, ci la orice obiect care nu poate fi identificat - Obiect Zburător Neindentificat