vineri, 17 iulie 2009

INCA TREI PLANETE IN SISTEMUL SOLAR?

In cadrul celui de al 26-lea congres al Uniunii Astronomice Internationale, care si-a deschis portile la inceputul acestei saptamani la Praga, s-au reunit peste 2.500 de specialisti din 75 de tari. Printre problemele analizate a fost luata in calcul si posibilitatea rescrierii enciclopediilor si manualelor de astronomie, daca se va aproba o noua viziune asupra sistemului solar. In acest caz, trei noi planete se vor adauga la cele noua cunoscute pana acum.

Inca de la deschiderea congresului, organizatorii au anuntat ca discutiile vor revolutiona vechea imagine privind organizarea sistemului nostru solar, aducand in prim-plan descoperiri de ultima ora legate de planetele care se invecineaza cu Pamantul.

CERESMai mult decat atat, specialistii au fost provocati chiar sa schimbe definitia oficiala a planetei, luand in discutie statutul planetei Pluto, dupa descoperirea altor corpuri ceresti in sistemul solar. Astfel, conform studiilor prezentate de astronomi, ordinea planetelor de la Soare ar fi urmatoarea: Mercur, Venus, Pamant, Marte, Ceres (daca se aproba propunerea), Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluto, Charon (daca se aproba propunerea), si "UB 313" sau "Xena" (daca se aproba propunerea). Statutul lui Pluto, corp ceresc descoperit in 1930, constituie de decenii subiect de dezbateri in comunitatea astronomica, dupa ce s-a descoperit ca masa acestuia este de 400 de ori mai mica decat cea a Pamantului. Discutiile s-au intensificat dupa ce, in 2003, astronomii din California au descoperit un corp ceresc pe care l-au numit "UB 313" sau Xena. Acesta este unul din cele peste 10 corpuri ceresti din sistemul nostru a carui masa este mult mai mare decat cea a lui Pluto.

"UB 313" are un diametru de 2.398 de kilometri, cu o marja de eroare de 96 de kilometri si este mai mare decat cel al planetei Pluto (2.288 km).

Transformarea satelitului natural al planetei Pluto, Charon, in planeta, a asteroidului-gigant Ceres si aparitia misterioasa a corpului ceresc "UB 313" sunt evenimentele care ar putea duce la rescrierea manualelor de astronomie. Votul asupra propunerii de "acceptare" a trei noi planete in sistemul nostru solar va avea loc joia viitoare, inainte de inchiderea conferintei astronomilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu