Urma măsoară circa 4,2 kilometri în diametru. Cercul s-a format după ce gheaţa s-a topit, lăsând în urmă misterioasa urmă, întâi în sudul lacului, iar apoi în centru.
Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională au fotografiat fenomenul pe întreaga lui durată, de când a apărut pe 5 aprilie şi până pe 27 aprilie când gheaţa a început să se rupă.
Gheaţa care acoperă lacul se poate topi şi îngheţa peste noapte, mai ales în această perioadă a anului. Oamenii de ştiinţă cred că o masă de apă cu câteva grade mai caldă s-a ridicat la suprafaţă şi a format urma specifică.
Activictatea termală a fost observată şi în alte părţi ale lacului, dar unul dintre cercuri a apărut în apropiere de graniţa sudică unde apa este foarte adâncă.
Baikal este cel mai mare şi mai adânc lac cu apă dulce din lume şi are o vârstă de aproape 30 de milioane de ani.
Sursa: dailymail.co.uk
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu