Într-o lucrare publicată în această săptămână în jurnalul medical Neuron, Dr. Marcos Frank, profesor la University of Pennsylvania School of Medicine şi cercetătoarea Dr. Sara Aton au descris pentru prima oară cum modificările celulare prin care trece creierul în timpul somnului pentru formarea amintirilor de durată.
„Este prima descoperire despre cum creierul, la un nivel celular, îşi întăreşte conexiunile neuronale în timpul somnului”, a declarat Dr. Marcos Frank. Cercetările au arătat diferenţele din creierul în timpul somnului şi în timpul în care organismul este treaz.
„Modificările biochimice nu se petrec în creierul animalelor doar când acestea sunt treze. Când animalele dorm este ca şi cum ai comuta un întrerupător, porneşte tot ce este necesar pentru a face modificările sinaptice care influenţează formarea memoriei” a mai afirmat Dr. Marcos Frank.
Studiul ar putea duce la înţelegerea la un nivel molecular a nevoii oamenilor pentru somn şi de ce sunt aşa de afectaţi de lipsa lui. Ar putea duce la descoperiri neuroterapeutice care ar putea compensa pentru insomnii prin mimarea evenimentelor biochimice din timpul somnului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu