Cercetătorii japonezi de la laboratorul din Kobe, conduşi de Yoshiki Sasai, au anunţat marţi că au creat ţesut cerebral funcţional din celule stem.
Cercetătorii japonezi de la laboratorul din Kobe, conduşi de Yoshiki Sasai, au anunţat marţi că au creat ţesut cerebral funcţional din celule stem. Descoperirea este o premieră mondială, ce creşte şansele de a se găsi tratament pentru diferite boli, printre care amintim cancerul sau diabetul, sau pentru înlocuirea celulelor deteriorate, ţesuturilor şi organelor. De asemenea, ţesutul poate servi şi ca “mini organ” pentru studierea bolii Alzheimer şi la elaborarea vaccinurilor. Studiul a fost publicat pe 6 noiembrie în revista online Cell Stem Cell."Ţesutul s-a organizat în patru zone distincte similare structurii aflate în fătul uman, conducând activitatea neuronilor, cum ar fi transmiterea semnalelor electrice. În terapia regenerativă, doar un număr limitat de boli pot fi vindicate prin transplantul de celule simple. Transplantul ţesuturilor ar putea creşte speranţele de recuperare mai bună. Ţesuturile cultivate sunt încă insuficiente şi prea mici pentru a fi folosite în tratarea pacienţilor. Dar studiul cultivării in vitro a mai multor ţesuturi de cortex mature, ca cele cu şase zone ca în creierul uman al adultului, va continua să progreseze", explică cercetătorii de la institut.
Studiile anterioare au arătat cum celulele stem se diferenţiază în celule distincte, dar până acum nu au fost produse ţesuturi funcţionale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu