sâmbătă, 18 iulie 2009

Arheologii au descoperit sculpturi Maya vechi de 2000 de ani ale unor creaturi cosmice

Arheologii au dezgroapat o serie de sculpturi maiaşe care înfăţişează monştri cosmici, zei şi şerpi în nordul junglei din Guatemala.

Arheologii au descoperit sculpturi Maya vechi de 2000 de ani ale unor creaturi cosmice

Recenta descoperire este cea mai veche reprezentare a faimosului mit Maya al creaţiei. Elementele ornamentale, lungi de aproape opt metri, au fost create în jurul anului 300 î.e.n.

Cercetătorilor le-a luat mai bine de trei luni să dezgroape sculpturile din El Mirador, cel mai mare oraş Maya din lume, a declarat şeful echipei de arheologi, Richard Hansen. Mayaşii au construit temple uriaşe timp de 2000 de ani şi au dispărut într-un mod misterios în jurul anului 900 e.n.

Bazinul El Mirador a fost părăsit mult mai devreme de această dată, populaţia lăsând în urmă o reţea complexă de drumuri, apeducte şi o piramidă masivă, care acum este acoperită de un strat gros de vegetaţie.

"Artefactele sunt pre-creştine, sunt extrem de valoroase şi dovedesc puterea unei ideologii care a existat mii de ani", a mai afirmat Hansen. Pe sculptură sunt ilustraţi cei doi gemeni eroi, Hunahpu şi Xbalanque, deasupra lor fiind o zeitate cu aripile deschise. Pe partea opusă se află un zeu maiaş al porumbului înrămat de un şarpe", a explicat Richard Hansen, care a lucrat şi cu Mel Gibson pentru filmul "Apocalypto."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu