- Doi din trei americani suferă de hemoroizi;
- Cămilele au câte trei pleoape;
- Tonul înoată constant cu 14,5 kilometrii pe oră, ceea ce înseamnă că un peste în vârstă de 15 ani a străbătut la viata lui 1.609.347 kilometri;
- Când sunt pusi să spună o culoare, 3 din 5 oameni aleg rosul;
- Regina Anne (1665-1714) a Marii Britanii a trăit mai mult decât toti cei 17 copii ai săi;
- Ohio este listat drept al 17-lea stat la Americii, dar de fapt acesta este al 47-lea . Până pe 7 august 1953, Congresul a uitat pur si simplu să voteze rezolutia care primea Ohio în Uniune;
- In Australia sunt de 10 ori mai multe oi decât oameni;
- Autograful lui Iulius Cezar costă două milioane de dolari, dar nici unul nu a fost găsit încă;
- Chiar în acestă secundă, 70% dintre soferii americani depăsesc limita de viteză;
- La 21 de ore după ce un australian a fost dat dispărut în apele oceanului Pacific, capul său în greutate de 5 kilograme a fost găsit în burta unui pui de rechin care cântărea 45 de kilograme;
- Cel mai greu caca de elefant găsit vreodată a dus scala cântarului la 150 de kilograme;
- Laptele de vacă are un continut de 4-5% grăsime, în timp ce laptele balenelor cu cocoasă contine grăsimi în proportie de 54% ;
- In timp ce oamenii au doar patru tipuri de sânge, câinii se pot lăuda cu cinci , iar pisicile cu sase ;
- Pe 29 martie 1848 cascada Niagara a fost în "stand-by" timp de 30 de ore din cauza unei imense bucăti de gheată care a blocat râul Niagara;
- Americanii mănâncă zilnic sapte hectare de pizza;
- Abdul Kasssem Ismael, marele vizir al Persiei în cel de-al X-lea secol, îsi căra cu el peste tot cele 117.000 volume ce-i alcătuiau biblioteca. Peste 400 de cămile erau dresate să care colectia în ordine alfabetică
- In fiecare automobil se găsesc circa 915 metri de cablu electric;
- Sud-coreenii sacrifică anual cam 1.000.000 de câini pentru a găti diverse feluri de mâncare;
- Lăstunul cu spin scurt este cea mai rapidă pasăre din lume. Un exemplar a fost surprins pe "radar" cu 171 de kilometrii pe oră;
- Variola a ucis 300 de milioane de oameni în secolul XX, înainte de eradicarea ei în 1980;
- Printre cei 50 de colectionari seriosi de pungi de rău de avion, olandezul Nick Vermeulen conduce detasat plutonul cu 2112 bucăti colectate de la 470 de linii aeriene;
- Cea mai mare varietie de temperatură din toate timpurile se înregistrează la Verhoiansk, în Siberia, unde iarna sunt - 68 de grade celsius, iar vara se ating + 37 de grade;
- Unui sarpe cu clopotei îi trebuiesc 17 zile pentru a digera un soarece;
- Femela de purice, poate suge, în fiecare zi, de 15 ori mai mult sânge decât propria greutate;
- 90% din creier este grăsime;
- Americanii cheltuie mai multi bani în localurile de striptease decât la operă, teatru, balet si jazz luate la un loc;
- Sunt cu 22% mai multe sanse ca în New York să plouă sâmbăta decât lunea. Asta din cauză că poluarea, datorată automobilelor si industriei, împiedică formarea norilor;
- Cea mai mare companie privată din lume are 1,6 milioane de angajati. Este vorba de firma care administrează căile ferate indiene;
- Tunelul Seikan din Japonia, este cel mai lung tunel subacvatic din lume. Măsoară 53,9 kilometrii;
- O pisică are 32 de muschi în fiecare ureche;
- Cea mai lungă domnie a unui rege a fost cea a lui Louis al XIV-lea, în Franta, care a fost încoronat la vârsta de 5 ani, si a fost detronat de moarte 72 de ani mai târziu;
- Dreptacii trăiesc, în medie, cu nouă ani mai mult decât stângacii;
- Pelicanii maturi, pot înghesui în "săculet" până la 12 kilograme de peste si apă;
- O tonă de lăcuste consumă aceeasi cantitate de mâncare ca 10 elefanti, 25 de cămile sau 2500 de oamneni;
- In 10 minute un uragan eliberează mai multă energie decât toate armele nuclare existente luate la un loc
- Trompa unui elefant poate acumula 7 litri de apă;
- Sansele ca o femeie britanică să nască gemeni s-au dublat de la sfârsitul celui de-al doilea război mondial. Continuându-se în acest ritm, în 2060 la toate nasterile din Anglia vor veni pe lume gemeni;
- Orasul cu cele mai multe toalete publice din Anglia este Sheffield, care are 65 de asemenea "asezăminte". Surprinzător, în liverpool nu există nici o toaletă publică;
- Banca de investitii Goldman Sachs, una dintre cele mai mari din lume, are aproape 700 de directori;
- Indirect, un om mănâncă aproximativ 27 de milioane de lăcuste pe an. Calculul e simplu: un om are anual în mediul său cam 300 de pesti care la rândul lor mănâncă circa 9000 de broaste. Lăcustele, la rândul lor, sunt mâncate de broaste;
- Un american face în medie 6 drumuri pe zi la toaletă. Asta, la durata lor medie de viată, înseamnă că si petrec 2 ani si jumătate din viată pe sau în fata WC-ului;
- Cactusii din specia Saguaro, care pot fi găsiti în desertul Nevada, cresc mai putin de 25 de milimetrii în primii 10 ani de viată;
- De-a lungul vietii ne cresc cam 2 metrii de păr în nas;
- Cel mai mare iceberg văzut vreodată măsoară 335 de kilometrii lungime si peste 96 de kilometrii lătime;
- Un câine poate întelege între 35 si 40 de comenzi;
- Oamenirea arde 74 de milioane de barili de petrol în fiecare zi. Un sfert din această cantitate este folosită în America;
- Englezii trimit 2,8 miliarde de vaderi pe an, 65% dintre ele în perioada Crăciunului;
- Pe Pământ sunt cam 7000 de specii de soareci;
- Cumpărătorii englezi folosesc cam 8 miliarde de sacose de plastic în fiecare an. Asta înseamnă cam 134 de sacose pentru fiecare bărbat, femeie sau copil;
- Americanii cheltuiesc cinci miliarde de dolari în fiecare an numai pentru cadouri destinate prietenilor necuvântători. Câinii, pisicile, păsăsile si hamsterii sunt pe primele locuri ale listei;
- Peste 98 % dintre japonezi sunt incinerati după moarte;
- In momentul de fată sunt peste 2 miliarde de crestini în lume, aproximativ un miliard de musulmani, 800 de milioane de hindusi, 300 de milioane de buddhisti si cam 14 milioane de evrei;
- Alfabetul hawaiian are 12 litere;
- Un hipopotam poate deschide gura suficient de mult încât să înghită un copil de 1,25 m înăltime;
- Gândacul de bucătărie poate trăi mai multe săptămâni cu capul tăiat. Va muri, în cele din urmă, de foame;
- O persoană obisnuită are peste 1460 de vise într-un an;
- La nastere oamenii au 300 de oase, în timp ce la maturitate le mai rămân doar 206 ;
- 7% dintre americani nu stiu primele 9 cuvinte din imnul lor, dar stiu primele 7 cuvinte din cel canadian;
- In urmă cu circa 3000 de ani, egiptenii îsi luau adio de la viată pe la 30 de ani;
- La Casa Albă sunt 13.092 cutite, furculite si linguri;
- O ciocănitoare poate ciocăni de 20 de ori într-o singură secundă;
- O girafă îsi poate curăta urechile cu limba sa de o jumătate de metru ;
- Picioarele au 250.000 de glande care lucrează împreună pentru producerea zilnică a 230 ml de transpiratie;
- Aproximativ 95% dintre locuitorii Pământului cunosc "avantajele" căsniciei;
- In Africa de Vest, peste 50 de milioane de persoane practică voodoo;
- Astăzi, în lume, sunt peste 200 de milioane de slavi, cel mai mare număr de la începuturile acestui popor;
- Compania petrolieră BP are un profit de 6000 de dolari în fiecare secundă;
- 80 de miliarde de aspirine se consumă în fiecare an în lume;
- Incepând ce anii '70, microchip-urile si-au dublat puterea si si-au scăzut constant preturile cam la fiecare doi ani. Dacă industria auto ar fi urmat acelasi drum, astăzi Rolls Royce ar fi parcurs 4 milioane de kilometrii cu un litru de benzină si ar fi costat 40 de dolari;
- In fiecare an, ai o "sansă" din 350.000 să mori într-un accident aviatic;
- Doar 7% dintre americani au pasaport;
- Circa 100 de milioane de păsări mor în fiecare an din cauză că se lovesc de zgârie-nori sau intră în alte "capcane" ale oamenilor. Numai în McCormick Plaza din Chicago îsi frâng zborul cam 1500 de păsări;
- In restaurantele indiene din Marea Britanie sunt mai multi angajati din industria minieră, cea metalurgică si cea navală luate la un loc;
- Volumul de apă mutat de curentii oceanici în oricare dintre oceanele lumii este de 50 de ori mai mare decât al tuturor râurilor planetei puse laolaltă;
- 80.000 de ore (aproximativ 12% ) din viată ti le petreci la serviciu;
- De la căderea comunismului, nu mai putin de 25.000 de kilometrii de cablu electric au fost furati din Rusia. Este adevărat că nu fără oarece riscuri: în această perioadă, 500 dintre hoti s-au "prăjit" mortal.
- Un sfert din suprafata orasului Los Angeles este destinat folosirii de către automobilisti: autostrăzi, parcări, etc;
- Insectele consumă în fiecare zi circa 10% din rezervele de hrană ale lumii;
- Limba unui cameleon este de 2 ori mai lungă decât corpul lui;
- Dintii tăi au în componentă 5% apă
- Aerul presurizat dintr-un Boeing 747 adaugă o tonă la greutatea avionului;
- In anul 1916, 55% dintre masinile aflate în lume erau Ford T;
- In fiecare an, 11 000 de americani se accidentează în timp ce încearcă pozitii sexuale bizare;
- Când zbura, Concordul avea nevoie de 14 ore de întretinere pentru fiecare oră petrecută în aer;
- In 24 de ore, pe tot corpul unui bărbat crect circa 3,5 metri de păr;
- Italienii consumă în două zile tot atâta cafea cât consumă britanicii într-un an;
- In medie, în fiecare taxi londonez sunt uitate sase telefoane mobile în fiecare an;
- Un adult pierde zilnic peste 50 de milioane de celule de piele moarte. In patru ani o persoană pierde cât echivalentul greutătii sale;
- In 1903, în Londra, caii "depozitau" zilnic circa 2 000 de tone de balegă;
- Dacă Silicon Valley din California, Statele Unite, si-ar declara independenta, ar fi pe locul cinci în lume ca putere economică.
- Cea mai mare colectie de creiere umane puse "la murat" - 8 000 de bucăti - se află la spitalul psihiatric Runwell din Essex, Marea Britanie
- In fiecare oră 2 tineri americani sunt infectati cu HIV;
- O singură cească de expresso "înghite" 24 000 de boabe de cafea;
- Tara cu cea mai mare densitatea a populatiei este Malta: 1 213 locuitori pe km 2 ;
- Memorial Day, sărbătoare americană celebrată în fiecare an în ultima zi a lunii mai, este ziua în care în lume se consumă cea mai mare cantitate de carne de vită. In 2001, au fost preparate peste 27 de milioane de kilograme de carne de vită;
sâmbătă, 18 iulie 2009
Puterea magică a cifrelor
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu