O echipă de cercetători de la universitatea din Florida de Sud şi de la Universitatea Tilburg au realizat un studiu amânţit asupra plânsului. Aceştia au studiat efectele benefice şi cele negative ale plânsului, au studiat diferitele tipuri de plânset şi au arătat că în funcţie de detaliile specifice ale plânsului, acesta poate fi bun sau rău. Studiul a fost publicat în revista Asociaţiei pentru Ştiinţa Psihologiei din SUA.
Avantajele plânsului depind de detaliile specifice ale fiecărui plânset: unde, când şi de ce are loc. Este rezultatul unui studiu amplu asupra plânsului pe care îl detaliem în articolul de faţă.
De obicei, ştim cu toţii, oamenii plâng pentru a-şi exprima emoţiile, pentru a exterioriza anumite trăiri şi alte motive. Există 3 tipuri de lacrimi: lacrimi de bază, care curg continuu din glandele lacrimale, curăţând şi lubrifiind ochiul, făcand posibilă vederea; lacrimi reflexe, care curăţă ochii de iritanţi, cum ar fi cei produşi la tăierea cepei; lacrimile fizice sau emoţionale, care sunt şi cele mai complicate şi apar atât la bebeluşi cât şi la adulţi.
Lacrimile provocate de emoţii, despre care se crede că din tot regnul animal s-ar regăsi doar la oameni, conţin anumiţi hormoni şi alte proteine – produşi în perioadele de stres – din organism, care ar putea explica efectul de uşurare printr-un "plâns bun". Totuşi, în ce constă un “plâns bun”? Dar unul "rău"? Şi de ce se spune că plânsul ne face să ne simţim mai bine?
O echipă de psihologi ai Universităţii din Florida de Sud şi de la Universitatea Tilburg au prezentat în revista Asociaţiei pentru Ştiinţa Psihologică din SUA, observaţii făcute în urma unui studiu asupra fenomenului numit “plânset”.
Cercetarea a fost realizată asupra unui număr de aproximativ 3000 de persoane. Concluzia care rezultă în urma studiului este că totul este relativ, şi anume, un om nu poate plânge la comandă. Totul depinde de momentul, detaliile, locaţia producerii plânsului. De asemenea, nu toată lumea se simte bine după o criză de plâns. Unii s-au plâns de înrăutăţirea situaţiei lor, pe când o altă parte a declarat că un suport psihic le-a ameliorat starea.
Un inconvenient în cadrul acestui experiment s-a manifestat prin faptul că rezultatele nu au fost tocmai clare, deoarece subiecţii au fost mai degrabă stresaţi şi nu s-au putut exprima într-un mod normal, ci oarecum forţat. Cauza acestui lucru este simplă: supravegherea continuă şi mai ales sub camere video i-a determinat să se comporte altfel decât natural.
Ca să detaliem puţin şi observaţiile rezultate, s-au remarcat efecte de calmare a persoanelor testate, prin domolirea ritmului respiraţiei. La polul opus se află stresul şi neliniştea, care generează accelerarea bătăilor inimii şi transpiraţie.
Dar asta nu e totul. S-a demonstrat că este important tipul de persoană care plânge. Cei care suferă de alexithymia – incapacitatea de a-şi exprima sau descrie emoţiile – se pot bucura mai puţin de efectele benefice ale plânsului. Ei se simt chiar mai rău după o criză de plâns. Aceşti indivizi, incapabili de a-şi analiza in profunzime viaţa psihica, nu reuşesc să transformând o experienţă negativă într-un pozitivă şi liniştitoare, precum ar fi plânsul, aşa cum reuşesc restul oamenilor.
Un film de terapie alternativă prin plâns. Este oare aceasta mediciniă adevărată?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu